Profesionistii pietei auto!
AutoMercato.ro

Articole cu eticheta ‘ferrari’

Ferrari se retrage din Formula 1 începând cu 2010

Citiți comunicatul de presa  oficial aici.

Se pare ca noile reglementari FIA, mai ales cele legate de limitarea bugetelor echipelor, au dus pana acolo incat chiar si echipa cu o prezenta neintrerupta in competitiile de Formula 1 a anuntat ca se va retrage din 2010. Este foarte probabil ca si alte echipe sa faca acest pas afara, fapt ce ar transforma Formula 1 din “regina motorsportului” intr-un fel de cenusereasa.

Sunt convins ca se vor gasi multe capete infierbantate care sa aprobe deciziile FIA (mult contestate de majoritatea constructorilor) si care vor spune ca poate Ferrari se retrage de fapt din cauza rezultatelor mai putin bune de anul acesta. Cred ca toti acesti indivizi uita de faptul ca echipa a trecut de multe ori prin perioade extrem de dificile (de ex. sfarsitul anilor ‘90) dar nu a renuntat niciodata la competitie. 

Unul din argumentele aduse de Ferrari in sprijinul deciziei sale este acela ca FIA nu a respectat una din obligatiile de baza din contractul intre parti - si anume aceea de a pastra un set unitar, echitabil si stabil de reguli pentru toti participantii intr-o competitie (in cazul acesta Formula 1). Adevarul e ca ultimii ani au fost caracterizati de schimbari peste schimbari de regulamente, nu de putine ori FIA a revenit asupra unor reguli (azi a introdus regula, peste cateva luni a scos-o), deci s-a comportat ca un foarte prost administrator.

Din cate am inteles, reactia lui Max Mosley (presedinte FIA) a fost una prin care minimizeaza importanta unei retrageri a Scuderiei Ferrari: “Formula 1 poate sa continue foarte bine si fara Ferrari. Este doar optiunea lor de a continua sau nu”. Judecand cinic putem spune ca presedintele FIA are dreptate, in sensul ca Formula 1 ca si competitie nu exista datorita unei singure echipe. Ceea ce insa boss-ul FIA nu poate nega este ca o retragere a echipei cu cel mai mare numar de fani si cele mai multe prezente in Formula 1 va insemna automat o scadere dramatica a interesului publicului pentru aceasta competitie.

Nu am auzit inca o reactie a lui Bernie Ecclestone in aceasta problema, dar inclin sa cred ca boss-ul Formulei 1 va reusi ca intotdeuna sa impace si capra si varza in scopul de a-si proteja investitia ;)

Demisie la varf - Jean Todt paraseste Ferrari

    Scuderia Ferrari a anuntat marti ca Jean Todt si-a dat demisia din toate functiile detinute in cadrul companiei italiene, dupa o cariera de 16 ani in cadrul structurii de conducere a departamentului de Formula 1 a constructorului italian.

    Venit la Ferrari in 1993 pentru a redresa echipa in deriva a italienilor, Jean Todt sau “Micul Napoleon” cum este francezul alintat de fanii sai din lumea intreaga, a fost unul dintre cei mai de seama conducatori ai Scuderiei Ferrari din istorie, fiind artizanul perioadei de glorie de la inceputul anilor 2000.

    “Jean Todt a fost o figura emblematica in istoria Ferrari timp de peste 16 ani. Abilitatea si pasiunea au definit munca sa si prin aceste lucruri si-a castigat respectul si afectiunea din partea intregii companii si a fanilor Calutului Cabrat. Doresc sa-i urez toate cele bune si un viitor si mai bogat” , au fost cuvintele prin care Luca de Montezemolo, presedntele Ferrrari, si-a exprimat respectul sau si al intregii echipe pentru contributia francezului la succesele echipei din anii precedenti. La randul sau, francezul si-a reconfirmat atasamentul si disponibilitatea pentru echipa calutului cabrat, declarand: “Acum incepe o noua perioada din viata mea, in care voi avea mai mult timp sa ma dedic mie insumi. Bineinteles, voi continua sa stau pe langa echipa Ferrari si daca presedintele Di Montezemolo va avea nevoie de mine, voi fi prezent sa-l ajut cu tot ce-mi sta in putere”.

source - www.italiaspeed.com

source - www.italiaspeed.com

source - www.daylife.com

source - www.daylife.com

Barcelona - Penultima sesiune oficiala de teste

    Cu ocazia penultimelor teste oficiale desfasurate la Barcelona inaintea inceperii campionatului mondial de F1, toate cele 10 echipe care vor forma platoul concurentilor din sezonul 2009 s-au aflat pe aceeasi pista in acelasi timp, pentru prima oara de la ultimul GP al sezonului 2008.

    Ziua 1: Nick Heidfeld a stabilit cel mai bun timp pe circuitul de la Barcelona, in timp ce Jenson Button, la comenzile proaspetei echipe Brawn GP a incheiat ziua pe un promitator loc 4, dupa ce reusise la un moment dat chiar cel mai bun timp de pe pista. Pe locul 2 in clasamentul timpilor a incheiat finalndezul Kimi Raikkonen iar pe 3 italianul Jarno Trulli. Sebastien Buemi, la debutul noului monopost STR4, a stabilit al saselea timp al zilei, reusind sa-si surclaseze din nou echipa-mama, Red Bull. Ultimul timp i-a apartinut lui Heikki Kovalainen, McLaren continuand astfel seria de prestatii ingrijoratoare din cadrul testelor de saptamana trecuta de la Jerez, oficialii echipei refuzand sa faca declaratii referitoare cu privire la motivele care stau la baza rezultatelor mediocre de pana acum ale team-ului britanic.

    Ziua 2: a apartinut lui Ferrari si Kimi Raikkonen, finlandezul reusind de departe cel mai bun timp al zilei, fiind urmat la peste 6 zecimi de secunda de japonezul de la Williams, Kazuki Nakajima. Brawn GP continua seria buna a prestatiilor din prima zi, obtinand la finalul zilei locul 3 prin veteranul Bubens Barrichelo. Fernando Alonso si Heikki Kovalainen au constituit dezamagirile zilei, obtinand doar timpii 8 si 9 la sfarsitul zilei de teste.

    Ziua 3: a impus dominatia celor de la Brawn GP, care, prin Jenson Button, au fost mai rapizi la sfarsitul zilei cu peste 1 secunda fata de urmatorul clasat, brazilianul Rubens Barrichelo pentru Ferrari. Restul timpilor au fost foarte apropiati, toti pilotii cronometrati pe circuit “intrand” in aceeasi secunda cu timpii realizati, acest lucru nelasand loc de speculatii suplimentare. Se remarca ultimul loc “obtinut” iarasi de McLaren prin pilotul lor vedeta, Lewis Hamilton, echipa anglo-saxona avand se pare mari probleme la aerodinamica monopostului pentru 2009.

    Ziua 4: Rubens Barrichelo a impus numele Brawn GP pe prima pozitia a timpilor de la Barcelona pentru a 2-a zi consecutiv, brazilianul fiind mai rapid cu peste 8 zecimi de secunda decat urmatorul clasat, Nico Rosberg pentru Williams.

    Iata si un clasament cu timpii medii realizati de echipe pe parcursul celor 4 zile de teste:

Loc  Echipa  Timp mediu
 1  Brawn GP  1:20.040
 2  Ferrari  1:20.517
 3  Toyota  1:20.655
 4  BMW-Sauber  1:20.727
 5  Williams  1:21.204
 6  Renault  1:21.282
 7  Red Bull  1:21.333
 8  Force India  1:21.719
 9  McLaren  1:21.866
 10  Toro Rosso  1:21.945

 via - www.automarket.ro

Ferrari ameninta cu retragerea din Formula 1

      Asta urmare a declaraţiilor domnului Max Mosley, care îşi doreşte o reducere drastică a costurilor din Formula 1.

      Pe de o parte, în ciuda tuturor opozanţilor, Ferarri rămâne regina formulei 1, prin tradiţie, vechime, rezultate.  Formula 1 fără Ferarri este cam ca şi un campionat mondial de fotbal fără Brazilia.

      Totuşi, în calitate de spectator/telespectator al formulei 1, ideea de a utiliza acelaşi motor, cutie de viteze şi suspensie la toate maşinile de formula 1 mi se pare aberantă, stupidă şi fără nici o valoare.  Asta deoarece practic, ar transforma campionatul mondial al inovaţiei în automobilism într-un campionat mondial al pilotajului.  singurul loc de inovaţie reală rămâne aerodinamica, însă, mie sincer mi se pare mult prea puţin. În plus, o echipă ar beneficia de un imens avantaj şi mă refer la cea care ar produce motoarele şi cutiile de vizete pentru întregul campionat. Există suficiente campionate monomarcă, unde maşinile sunt identice, iar pilotul face totul.  Formula unu însă era altceva, era un teren deschis pentru inovaţie.

      Cred, totuşi, că Ferarri are un cuvânt suficient de greu de spus pentru a bloca această iniţiativă aberantă a domnului Max.