Profesionistii pietei auto!
AutoMercato.ro

Articole in categoria ‘Motorsport’

Conferinta de presa FOTA de la Geneva

    Pentru prima oara de la fondarea sa in septembrie 2008, FOTA (Formula One Team’s Association) a organizat la Geneva o conferinta de presa in care a dezvaluit planurile sale pentru revitalizarea Formulei 1. Sefii echipelor au decis sa apara in public pentru a prezenta un amplu program de revitalizare a Formulei 1 in contextul crizei economice, scopul fiind atat reducerea costurilor, cat si atragerea fanilor catre acest sport.

    Principalul speaker al zilei a fost Luca di Montezemolo, presedintele FOTA, prin vocea caruia organizatia a facut publice propunerile sale pentru revitalizarea spectacolului si reducerea suplimentara a costurilor in F1.

    Astfel, una dintre cele mai importante si interesante propuneri se refera la schimbarea sistemului de acordare a punctelor pentru cursa incepand chiar cu sezonul 2009. FOTA propune ca invingatorul unei curse sa fie recompensat cu 12 puncte in loc de 10, in timp ce locul 2 ar obtine 9 puncte, iar locul 3 ar aduna 7 puncte. Locurile de la 4 la 8 ar continua sa primeasca acelasi numar de puncte ca si in prezent. Aceasta masura este menita sa creasca interesul pilotilor in obtinerea de victorii, crescand astfel spectaculozitatea curselor. Alte propuneri cu impact asupra cresterii spectaculozitatii curselor au vizat schimbarea formatului calificarilor, recompensarea echipei care reuseste cea mai rapida intrare la boxe cu puncte in clasament, reducerea distantei unui Grand Prix de la 300 km la 250 km precum si imbogatirea transmisiilor TV cu date suplimentare despre strategiile pilotilor si echipelor.

    In privinta reducerii costurilor, FOTA propune implementarea unei ample restrictionari a testelor si a tunelului de vant, reducerea aerodinamicii cu 50% pentru sezonul 2010, limitarea turatiei propulsoarelor la 18000 ture fata de 19000 cat este in prezent, renuntarea la materialele exotice si scumpe, inghetarea dezvoltarii cutiilor de viteza pe perioada 2010-2012  plus standardizarea sistemului KERS si a telemetriei si sistemelor radio incepand din sezonul 2010.

    Desi toate aceste propuneri trebuie validate de Consiliul Mondial al FIA, Bernie Ecclestone, detinatorul drepturilor comerciale, s-a exprimat deja in favoarea noului sistem de punctare. “Este similar cu cel propus de mine in privinta medaliilor. Tot ce vreau este ca pilotul cu cele mai multe victorii sa fie campion, nu cel cu multe locuri secunde”, a explicat britanicul in vasrsta de 78 de ani. In plus, necriticand nici una dintre propunerile FOTA, britanicul si-a exprimat acordul tacit fata de acestea.

    In plus, Luca di Montezemolo a dezvaluit ca echipele sunt pregatite sa semneze noul Acord Concorde, dupa aproape un an de la initierea negocierilor. Dupa spusele oficialului italian, unitatea de care dau dovada echipele in cadrul FOTA a grabit in mod vizibil incheierea disputelor pe aceasta tema. “Nu am o confirmare scrisa de la toate echipele, dar vreau sa spun ca toti constructorii si toate echipele din Formula 1 sunt pregatite sa semneze un nou Acord Concorde pana la sfarsitul lui 2012″, a declarat presedintele Ferrari. “Acum suntem in plin proces cu departamentul de la FOM (Formula One Management) pentru a rezolva ultimele probleme si cred ca suntem in masura sa semnam Acordul Concorde inainte de startul sezonului, oricum inainte de 18 martie”.

Sesiunea de teste de la Jerez

    La fel ca si precedentele sesiuni de anul acesta, nici cea de la Jerez nu a scapat de vremea neprielnica care a facut practic imposibil de evaluat comparativ performantele team-urilor care au participat la sesiunea de teste. Fiecare zi a gasit alt pilot in fruntea timpilor realizati, in functie de forma de moment si inspiratia fiecaruia in alege pneurile potrivite pentru pista rece si uda de la Jerez.

    Astfel, Sebastian Vettel pentru Red Bull, Timo Glock pentru Toyota, Fernando Alonso pentru Renault si respectiv Nick Heidfeld pentru BMW Sauber si-au vazut fiecare numele in fruntea timpilor cate uneia din zilele de teste.

    Producatorul de pneuri Bridgestone nu a ratat ocazia de a testa noua compozitie mai aderenta a compozitiei pneurilor de ploaie, iar rezultatele promitatoare au permis producatorul japonez sa declare ca spera sa poata oferi echipelor noua compozitie inca de la debutul sezonului 2009.

source - www.zimbio.com

source - www.zimbio.com

source - www.zimbio.com

source - www.zimbio.com

source - www.zimbio.com

source - www.zimbio.com

Losail, penultima sesiune de teste

    Penultima sesiune de teste inaintea inceperii campionatului mondial de MotoGP a fost una marcata de fenomene atmosferice nedorite ca ploaia abundenta si vant puternic care au stricat mare parte din planurile echipelor venite sa-si “arate muschii” si sa puna la punct ultimele detalii ale motocicletelor pentru sezonul ce urmeaza.

    Desfasurate pe timp de noapte, testele nu au condus la timpi concludenti din partea pilotilor, majoritatea preferand sa nu riste pe pista rece, uda si plina de nisip adus de vantul care a batut pe tot parcursul celor 3 zile de testare.

    Cu toate acestea, cei 2 rivali pentru titlul clasei regina, Casey Stoner si Valentino Rossi, si-au “facut numarul” cum s-ar zice, intrand in ultima zi de teste in top 3 al timpilor realizati.

Markus Gronholm revine in raliuri

    Dublul campion mondial de WRC, pilotul finlandez  Marcus Gronholm a decis sa se intoarca pentru o cursa in competitia care l-a consacrat. Desi in trecut acesta a refuzat numeroase astfel de propuneri, de acesta data el a acceptat provocarea celor de la Subaru, urmand sa concureze in raliul Portugaliei la bordul unui model Impreza WRC.

    Acesta a lasat perplexa presa de specialitate, declarand ca victoria nu este obiectivul sau principal in acest raliu, ci ii va servi doar ca punct de reper in comparatie cu timpii celorlalti participanti si va fi un bun prilej de relaxare si distractie. No comment!

source - auto-infocenter.over-blog.com

 


Audi R15 vs. Peugeot 908 HDI FAP - Batalia titanilor

    Zilele acestea cei 2 mari constructori rivali anul acesta in campionatul mondial de anduranta si in special in cursa de 24h de la Le Mans, Audi si Peugeot, si-au prezentat modelele cu care fiecare spera sa obtina laurii victoriei in prestigioasa cursa de anduranta de anul acesta.

    Botezate R15 TDI respectiv 908 HDI FAP, cele 2 modele se constituie in evolutii firesti ale predecesorilor lor de anul trecut, cele 2 echipe preferand se pare sa mearga pe linia dezvoltarii modelelor deja existente decat pe dezvoltarea unor modele complet noi si insuficient testate.

    Astfel, odata cu anuntul ofocial Aston Martin de participare anul acesta in cursa de la Le Mans, se pare ca batalia se “incinge” serios si putem spera la o cursa plina de suspans si neprevazut.

source - www.automarket.ro

source - www.automarket.ro

source - www.peugeot.com

source - www.peugeot.com

Sebastien Loeb castiga raliul Norvegiei

    Pilotul francez al echipei Citroen a reusit, nu fara emotii, sa castige etapa a 2-a din calendarul WRC al sezonului 2009, respectiv raliul Norvegiei. 

    Desfasurat pe zapada, o suprafata nu tocmai pe placul sau dupa cum singur declara la conferinta de presa, raliul ne-a tinut in suspans pana in ultima speciala, diferenta la final dintre primul si al 2-lea clasat (Hirvonen - Focus RS WRC) fiind de 9.8 secunde, lucru foarte rar intalnit in ultima vreme in campionatul mondial de raliuri. Pe locul 3 a sosit echipajul Latvala-Anttila (Focus RS WRC) la  peste 1 minut si 20 de secunde de lider.

    Castigand astfel primele 2 etape ale sezonului si parand sa nu aiba nici un adversar serios in lupta pentru titlu, francezul de la Citroen se indreapta, in dauna spectacolului automobilistic, cu pasi mari spre bifarea celui de-al 6-lea titlu mondial din cariera

Casey Stoner - Cel mai rapid in testele de la Sepang

   Casey Stoner, la comenzile unei motociclete Ducati, a reusit sa fie cel mai rapid in sesiunea de teste desfasurata weekend-ul acesta pe pista de la Sepang (Malaysia), devansandu-i pe italianii Valentino Rossi (campionul mondial en-titre) pe Yamaha si Loris Capirossi pe Suzuki.

    Australianul isi reconfirma astfel daca mai era cazul valoarea, el alergand in conditiile in care nu este complet refacut dupa interventia chirurgicala suferita in noiembrie anul trecut la incheietura mainii stangi.

    Urmatoarea sesiune de teste premergatoare debutului campionatului mondial de moto GP va avea loc la inceputul lunii martie pe circuitul de la Losail din Qatar.

source - www.superbike.co.uk

source - www.superbike.co.uk

source - www.bikesportnews.com

source - www.bikesportnews.com

source - www.

source - www.bikesportnews.com

Mitsubishi se retrage din Dakar 2010

    Inca un anunt-soc vine sa zguduie existenta motorsportului mondial si sa intristeze fanii unei marci celebre. Mitsubishi, cel mai titrat constructor din competitie, isi anunta retragerea din editia 2010 a celebrului raliu si totodata din toate competitiile de rally-raid ale sezonului. Odata cu retragerea niponilor, drumul le ramnane liber nemtilor de la Volkswagen si BMW care se vor lupta pe viata si pe moarte pentru a aduce fiecare laurii victoriei echipei lor. Asta daca americanul Robby Gordon pe al sau Hummer nu le va incurca socotelile…

    Anul viitor, poze ca cea de mai jos vor fi deja istorie din pacate.

source - www.driveguide.com.au

source - www.driveguide.com.au

Loeb castiga raliul Irlandei - Prima etapa WRC 2009

    Francezul Sebastien Loeb a dominat fara probleme raliul Irlandei, confirmandu-si astfel pozitia de mare favorit la castigarea titlului din acest sezon si totodata la atingerea recordului de 6 titluri de campion mondial consecutive.

    Marcat de ploi abundente, care au dus chiar la anularea ultimelor 2 probe speciale din ziua a 2-a, raliul nu a pus probleme speciale echipajului Sebastien Loeb - Daniel Elena (Citroen) care au reusit sa termine raliul cu un avantaj confortabil (1:12) inaintea coechipierului lui, Daniel Sorda. Pe locul 3 a sosit, la 2:29 de lider, Mikko Hirvonen (Ford), care in ciuda faptului ca a dominat copios sfarsitul de raliu adjudecandu-si 4 din ultimele 5 probe speciale nu a reusit sa recupereze timpul pierdut in primele 2 zile.

    Urmatoarea etapa a WRC 2009 este raliul Norvegiei care se va desfasura in perioada 13-15 februarie.

Worldwide Copyright: McKlein/LAT

Worldwide Copyright: McKlein/LAT

Worldwide Copyright: McKlein/LAT

Worldwide Copyright: McKlein/LAT

Aston Martin isi anunta participarea la cursa de 24h de la Le Mans

    Unii pleca, altii vin. Cam acesta ar fi tabloul evenimentelor din ultimele 2 luni in motorsportul mondial. Dupa anunturile-soc de retragere a tot mai multor mari constructori auto din diverese competitii, iata ca golul lasat de acestia se umple cu echipe mici dar ambitioase ale constructorilor cu traditie si palmares in cursele de acum cateva decenii.

    Poate asta era partial si solutia iesirii din criza propagata la nivelul motorsportului mondial, un domeniu sufocat de banii aruncati in joc de marii constructori, bani care practic anulau orice tentativa de victorie a unei echipe mici sau independente. Dar odata cu intrarea industriei auto in declin, marii constructori invatati cu bugete faraonice au trebuit sa faca pasul inapoi lasand locul echipelor cu traditie din epoca “romantica” a curselor.

    Astfel, profitand de locul lasat gol de Porsche care anul acesta nu va mai participa in cursele de anduranta, Aston Martin isi anunta participarea in celebra cursa de 24h de la LeMans.

    Sperand ca micuta echipa de uzina va reusi sa faca spectacol in dauna marilor constructori Audi si Peugeot, iata poza masinii cu care cei de la Aston Martin vor sa impresioneze anul acesta asistenta de la Le Mans.

source - www.automarket.ro

source - www.automarket.ro