Avem voie sa le cerem polițiștilor sa se legitimeze?
Situația este una foarte frecvent întâlnită: pentru un motiv sau altul intrăm în contact cu un polițist (de la circulație sau nu). Primul lucru pe care acesta îl va face va fi să ne legitimeze. Multă lume consideră că ar fi normal ca daca noi la rândul nostru îi cerem polițistului să se legitimeze cu un act (legitimație de serviciu, etc) și, de multe ori se ajunge la diverse scandaluri, inclusiv prin presă, legate de refuzul acestora de a prezenta asemenea acte la cererea unui cetățean.
Problema care se pune e că, în România, conform legilor în vigoare, un polițist îmbrăcat în uniformă (care presupune inclusiv prezența unei “insigne” cu numele și gradul) nu are obligația de a se legitima prezentând vreun act unui cetățean obișnuit. Simplul fapt că poartă uniforma se consideră că este suficient.
Un alt mit care circulă destul de mult este acela că dacă sunteți oprit de echipajul de poliție și amendat pentru depășirea vitezei (constatată cu aparatul radar) aveți dreptul de a cere polițiștilor să vă arate ordinul de misiune, atestatul de operator radar, verificarea metrologică a aparatului și alte asemenea documente. Complet greșit! În absolut nici un caz polițiștii nu sunt obligați să vă arate asemenea documente, respectivele acte pot fi solicitate numai ca probe în instanță în cazul în care decideți să contestați amenda primită.

Nu ştiu care legislaţie prevede că poliţistul nu trebuie să se legitimeze şi nici că insigna lui are vreo valoare. Din câte ţin eu minte, pe undeva prin lege apare obligaţia poliţistului rutier de a fi echipat corespunzător (caschetă albă, vestă reflectorizantă, baston reflectorizant noaptea), însă faptul că e îmbrăcat în uniformă nu înseamnă automat că e şi poliţist. Mai demult (înainte de ultima modificare majoră a codului rutier) era prevăzută obligaţia poliţistului de a se legitima, iar cu ocazia unei “discuţii” purtate de subsemnatul în calitate de conducător auto cu un domn poliţist (respectivul chiar era domn) a fost abordat şi acest subiect. şi el susţinea sus şi tare că nu e obligat să se legitimeze, având insigna respectivă (pe care nu este scris numele). Am refuzat să-i dau vreun act până când îmi prezintă legitimaţia şi a cedat..a prezentat-o.. Acum vă explic şi motivul : Conform legilsaţiei române (Codul civil şi Codul de Procedură Civilă, de exemplu, calitatea unei persoane (poliţist, avocat, controlor pe CFR, …) se dovedeşte cu înscrisuri, în speţă cu legitimaţia de serviciu. Uniforme de recuzită se găsesc la teatru şi televiziune câte vrei, iar eu nu am chef să mă tragă-n chip buzdugan şi cu celălalt mare farsor celebru, al cărui nume nu-mi vine în minte. În schimb referitor la celelalte acte (ordin de misiune, atestatul de operator radar, verificarea metrologică a aparatului, filmarea radar) nu pot fi solicitate decât în instanţă.
În schimb, dragi contravenienţi, vă dau un sfat prietenesc. Vorbiţi-i frumos poliţistului, nu vă certaţi cu el, nu îi cereţi acte şi altele (eventual doar legitimaţia dacă nu sunteţi siguri că nu e o farsă), pentru că, în situaţia în care îi lipseşte vreun act, oricum nu vi-l arată, iar până la proces are timp să-l obţină. În schimb, dacă nu vă certaţi cu el, până la proces nu îl va căuta, şi poate aveţi şi norocul să se suprascrie caseta cu filmuleţul. iar contestaţia nu vă costă mare lucru…
Când am pățit o chestie de genul ăsta (oprit în trafic de un polițist de la rutieră) am cerut să se-mi arate o legitimație și a refuzat. Am sunat la 112, m-au transferat la sediul poliției din județul respectiv unde mi s-a spus clar că nu e obligat să-mi arate legitimația, el are obligația să se legitimeze numai unui control al unei autorități.
un rahat de tara!
unii cu drepturi… noi, cu obligatii…
daca ne mai jupoaie statul, s-ar putea ca tov. “militisti” sa se apuce de furat, ca salariile le vor aduce de acasa